Default.

June 28th, 2010

Arm your vuvuzelas: WordPress 3.0, the thirteenth major release of WordPress and the culmination of half a year of work by 218 contributors, is now available for download (or upgrade within your dashboard). Major new features in this release include a sexy new default theme called Twenty Ten.

margaretă egipteană

Ideea

de Camil Petrescu

Bibliotecile cu rafturi si zabrele
Sunt pline
De tomuri grele
Pergamente si colectii vechi nepretuite
Legate-n marochine,
In care zac oranduite
Ierarhic subt capitole si titluri
Mii si milioane de idei,
In zeci de mii de tomuri, anexe
Si opuscule
Cu pagini incarcate de calcule subtile
Ca mici desemne
-Arabescuri-
De cercuri seci, de semne
Si magice majuscule.

Dar in ele
Nu sunt decat cadavre de idei,
Caci scrisul tot
E doar gandire vested conservata
Si-nchisa subt formule si subt chei.

Batranii in halaturi vechi,
Cu ochelarii petrecuti dupa urechi,
Uscara
Insectele-n vitrina,
Ca specii rare
Salbatecii codri in ierbare,
Pamantul necuprins, in petece de harti,
Ideile, in prafuite carti.

Si-acuma toate poarta cifre
Si litere latine
In tomuri sigilate-n marochine;
Iar poezia lor,
Astmatice avanturi de simboluri
Zadarnic incercand sa urce-n goluri.

Dar eu
Eu am vazut idei.

Intaia oara, brusc, fara sa stiu,
De dincolo de lucruri am vazut ideea,
Cum vezi, cand se despica norii grei
Si negri
Zigzagul de argint al fulgerului viu.

Si de atunci
-Nelinistit de departarea suava si adanca
De toate talcurile, cheile-
Ca un bolnav cu ochii tintuiti de luna
Pe care norul o ascunde inca,
Fara durere, fara bucurie,
Eu caut in natura pretutindeni, ideile.

Atent si rabdator
Deci le pandesc prelung staruitor
Cum asteptam pe cand eram copil,
Privind prin crapatura gardului
Ograda si ruina caselor pustii
Sa vad cum se ivesc stafii.

Crescut din zilele de ieri,
Nelinistit de marile taceri,
Pandesc si azi prelung staruitor,
Caci si acum din lucruri si vederi
Ideea se aduna
Stravezie, dar precisa si intreaga,
Asa cum se incheaga
Subt privirea unui dervis,
O figura, pe apa unui lac,
In umbra limpezita de copac.

Dar de cate ori descopar, uimit
Cu-nfiorari de vesti rostite-n soapte,
-Freamat nocturn de ulmi-
Ca ideile-s de mult
Alaturea de mine, culmi
Imense si nebanuite, sosite-n noapte…

De-atatea ori
Ca niste munti colosi de ghiata
Plutind subt apa, venind prin palele de ceata.

Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinati si mistuiti launtric,
Cu sufletul marit
Caci am vazut idei.

fuchsia

Posted in miscellanea | 2 Comments »

da, da… sugeţi pula!

June 14th, 2010

::..

SFÎGA

- Stăteam eu aşa, liniştit, într-o zi, şi meditam. Pe veceu stăteam. De obicei, nu mă cac când meditez, dar în momentul respectiv trebuia să mă cac foarte tare. Şi, de obicei, nu meditez când mă cac, dar în momentul respectiv trebuia să meditez foarte tare. Şi atât de profund eram adâncit în meditarea mea, încât a trebuit să pun un pic pauză, şi să mă uit veceu, ca să văd dacă am terminat de căcat. Ei bine, nu. Nu terminasem.

Îi urăsc foarte tare pe oamenii care spun „pun pariu că…”. Să-i fut în gât! Deci, nu am cum să spun „pun pariu că vreţi să ştiţi la ce mă gândeam”. Dar sunt un ciudat care are nevoie de o introducere pentru orice căcat are de spus.

De multe ori, totul e o introducere, în afară de ultimul rând.

De aici şi cele câteva vorbe total inutile de mai sus. Şi acum trecem mai departe. Brutal, cum îi plăcea lu’ dirigu’ să spună.
Să-i fut în gât pe oamenii din metrou care se uită mereu în gol. Când eram mai mic spuneam că mi se pare că eu, în metrou, sunt ca o pată de culoare într-o poză alb-negru. Asta pentru că atunci când eram mic, eram homosexual. Acum mi-a trecut. Da’ mai las-o-n pula mea. Stai ca prostu’ şi te uiţi în gol, „ca ciorba la lăptaru pe moarte”.
Să-i fut în gât pe ăia care numără banii în timp ce conduc un microbuz plin cu oameni! Să moară, după două zile de chin, în spital! Da’ ce te faci cu cei 13 pasageri?
Să-i fut în gât pe ţigani! Mi se rupe pula de culoarea pielii. Există atât de mulţi ţigani mai albi decât unu’ pe care îl cheamă Sven, de-ţi vine să faci tumbe. Aş mai da explicaţii, da’ nu. Să-i fut în gât!
Să-i fut în gât pe americani! Cum au reuşit ei să scape de toate bolile şi de toate problemele! Au doar “conditions” acum. Eşti obez, futu-ţi pe mă-ta? Nu-i vina ta, ai o “condition”. Ce? Copilul meu obez a omorât un om, în somn? Dar nu-i vina lui, are o “condition”!
Apropo de Sven, l-am citit pe Sven. Hassel. Urât scrie. Da’ nu urât gen “urât scrii, ai nevoie de caiet cu liniuţe ajutătoare”. Urât, adică prost. Prost şi mult. Dar ce să-i faci? Trebuie să scrie. Are, şi el, ca orice alt ciudat, de altfel, nevoie de o introducere şi de un cadru, ca să poată să-şi exprime singura idee. Şi, după ce am citit cartea, mi-am dat seama că ideea e următoarea: a inventat cea mai perfectă jignire – “eşti mărturia vie a stării de război în cel de-al treilea Reich”. Să-l fut în gât, se pricepe.

- Ai uitat să te prezinţi…
- Să te fut în gât! Numele meu este Hematom şi sunt un să-ifutîngâtist.
- Salut, Hematom!
- Mda… Să-i fut în gât pe politicieni? Mi-a cam trecut. Nu vreau să creadă lumea că sunt un frustrat care nu poate.
Tuşeli.
- Ce-i, mă, ai ceva ÎN GÂT? Să-i fut în gât pe oamenii care spun…
Tuşeli din nou.
- … te iubesc!

..::

Posted in hematom | 1 Comment »

prin definiţie

June 14th, 2010

::..

Poveste adevărată *

Beatrix. Până la vârsta de 18 ani avea deja citite sute de volume de proză şi poezie, zeci de tratate de psihologie şi câteva cărţi pline de idei despre sinucidere şi viaţa de după, sau existenţa ei pusă sub semnul întrebării.

Singura viaţă pe care o cunoştea – răutatea unui tată beţiv şi reproşurile continue ale unei mame denaturate. Îi plăcea să creadă că doar ea ştie adevăratul sens al cuvântului “denaturat”. Sigur, lumea cunoştea definiţia din dicţionar, dar există o anumită dimensiune a sensului lui ascunsă pentru alţii, pe care ea şi numai ea o sesiza. Ăsta era unul din lucrurile care îi aduceau bucurie – ştia ceva ce pentru alţii era de neatins. Într-atât de nenorocită era încât trebuia să găsească bucuria acolo unde alţii găseau doar tristeţe.

Până să împlinească 16 ani, avea deja câteva tentative eşuate de sinucidere. Tentativa, prin definiţie, este o încercare eşuată de a face ceva. Ea avea tentative eşuate. Ce o mai fi însemnând şi asta. Era cel mai mare şi unul din puţinele defecte care stăteau între ea şi perfecţiune – că a eşuat în a face ceva de care orice stat se teme, ceva care este supus oprobriului public şi care este interzis de religie.

Prieteni avea, dar nici unul nu părea a fi în stare să o pătrundă, nici chiar cei care erau – într-o oarecare măsură – în acelaşi loc cu ea.

Într-un cuvânt – NEfericită.

Într-o seară, în timp ce se întorcea de la şcoală, într-unul din multele ganguri ale cartierului periferic în care locuia, l-a întâlnit pe Giani. Îl cunoscuse în urmă cu ceva timp într-un autobuz – el avea nevoie de un bilet şi ea avea unul în plus. Părea a fi un om de care se putea apropia. El o cunoştea  pe ea bine şi ea credea că-l cunoaşte. Nu-l mai văzuse de câteva luni, deci întâlnirea îi provocă bucurie. El, însă, o întâmpină cu o replică îngrozitoare:

- Ţi-au mai crescut ţâţele, micuţo!

Pe faţa lui se citea o durere fizică foarte mare şi parcă se forţa să stea drept.  Avea mâna strânsă pe şold. Ochii lui aveau aceeaşi căldură ca de obicei. Vorbele lui, însă, îl transformară într-un străin.

- De ce vorbeşti aşa?

- Hai, gagico, nu te umfla în pene, ţi-am făcut un compliment!

Ea plecă fără să mai spună ceva, cu sufletul mustind de dezamăgire şi convinsă a prea multa oară de răutatea care stă în oameni.

Peste câteva clipe îşi făcură apariţia în acel gang doi băieţi. Giani se uită la ei ca la nişte oameni de care trebuie să fugă. Aveau ceva de împărţit cu al său frate, dar în lipsa lui s-au mulţumit să-i facă rău unui apropiat. Unul din ei avea în mână un cuţit. Acelaşi care îi străpunsese lui Giani burta în dreptul ficatului cu doar câteva minute înainte. Alte zece lovituri de cuţit i-au luat viaţa.

A doua zi, Beatrix vede la televizor ştirea despre moartea lui Giani. Se gândeşte că a ajuns rău de ultima oară de când a vorbit cu el. Sau poate era în situaţia asta şi înainte. Îi pare rău, dar doar atât.

Dar dacă a vorbit urât în mod intenţionat? Dacă ar fi fost mai cuminte, ea ar mai fi întârziat în acel gang câteva clipe şi ar fi sfârşit fără suflare.

…şi ea credea că îl cunoaşte.

NU E BINE.

* ?

..::

Posted in colloide | No Comments »

de ţara românească şi natura omului

June 13th, 2010

::..

Am urcat în taximetru cu aceleaşi emoţii pe care le are un copil când merge prima oară la şcoală. Ce dracu mă fac dacă nu mă primeşte? E singuru’ de pe aici şi pe Fizicieniştilor sau pe Energeticieniştilor sigur nu mai găsesc nimic. Poate doar la Real – Mister mereu deschis, care e mereu închis noaptea mai găsesc unu’. Da’ e mult de mers până acolo.

- Mergem până la capătu’ lu’ 102?

- Mergem.

A început să vorbească. Primele două minute nu le-am prins. M-am trezit dintr-o dată, când ăsta era deja cu spume la gură.

- Şi aia zice că…

“- Doamnă, povestiţi-mi viaţa dumneavoastră!

- Păi, doamnă, pot să spun că nu am avut noroc în viaţă. Soţul meu mă bătea într-una. M-a bătut în ziua nunţii, m-a bătut în ziua botezului, m-a bătut cu musafiri de faţă, m-a bătut cu părinţii mei de faţă, m-a bătut cu nişte colegi de-ai lui de faţă, m-a bătut până şi cu poliţiştii de faţă! Şi ei, nenorociţii, nu i-au făcut nimic! După ce l-au tras de pe mine mi-au spus că nu prea au ce să-i facă, că ar trebui să depun eu o plângere ca să se poată lua măsuri. Da’ de ce naiba să mai depun plângere, dacă m-a bătut cu ei de faţă? Erau acolo. Nu mai erau organe constatatoare? În fine… M-a bătut şi în noaptea nunţii, m-a bătut şi în noaptea botezului…”

- Băi, omule, deci era asta vai de capu’ ei! A avut fractură de piramidă nazală, fractură de femur, fractură de cur, fractură de orice!

- Aici facem stânga.

- Da, da… Trecuse tancu peste ea, mă-nţelegi? Asta femeie eroină, nu Andreea Marin! Mă rog, i-au trecut toate şi bineînţeles că a divorţat după un timp, da’ era distrusă. Şi zice astalaltă…

„- Doamnă, ştiu că poate par penibilă, după toate câte aţi păţit, înţeleg că aţi suferit mult, dar aveţi o viaţă înainte, sunteţi tânără, puteţi să faceţi multe. Bărbaţii, lăsaţi-i încolo că o să mai fie şi alţii…

- Păi, nu, că m-au mai bătut şi alţii!

- Am înţeles, aţi fost nefericită. Dar o să mai fie şi alţii, o să mai fie alte şanse… Aş vrea să vă întreb… Ce vă doriţi dumneavoatră de la viaţă? Poate că nu este cea mai potrivită întrebare, dar asta aş vrea să ştiu – cam ce v-aţi dori de la viaţă acum.”

Şi asta zice că…

„- Mi-aş dori nişte ţâţe mari, de să iasă din tricou! Să se uite toţi la mine! Să fie nişte ţâţe imense, aşa, cum au femeile de succes de la televizor!” (unu roman)

- Păi, a scăpat uşor, bă, băga-mi-aş pula în sufletu ei! N-ai auzit ce a zis? Că vrea şi ea nişte ţâţe mari. Păi, n-a bătut-o ăla destul, de aia! Trebuia să-i scoată ţâţele din cap la fraieră! Ce ciudaţi mai sunt şi oamenii ăştia, bă!

- Aici facem dreapta şi mai mergem vreo două staţii.

- Bine. Ai mărunt? Dacă nu ai mărunt, trag pe dreapta la magazinu’ ăsta de aici, ca să schimbi nişte bani, că asta e prima cursă şi nu am de rest.

- Păi, trageţi aici, la non-stopu’ ăsta.

A aşteptat omu’ două-trei minute până m-am dus să schimb banii. A avut încredere că o să mă întorc. Şi era taximetrist. (doi roman)

- Gata, am schimbat.

Mi-am aruncat ţigara pe geam şi i-am zis că „e bine aici”. Ceasu’ arăta deja 13,9 şi nu am vrut să-i dau mai mult de 15. M-am dat jos. Am luat-o la pas, nu aveam mai mult de 100 de metri până la alee. Mi-a venit să mă piş. Eram un pic ameţit de la bere. Când sunt un pic ameţit de la bere îmi vin tot felul de idei. M-am gândit: “oare ce căcat s-ar întâmpla dacă mă piş pe trotuar, din mers?”.. M-am pişat pe trotuar, din mers, şi nu s-a întâmplat nimic. În ultima vreme mă piş numai în locuri ciudate. (trei roman) Mi-am adus aminte de To Râbă care avea, şi el, o problemă existenţială: “bă, spunea el, ai văzut că, după ce te pişi, oricât de mult o scuturi, tot îţi curge o picătură în chiloţi?”. (patru roman) Am trecut strada şi am intrat în bloc. Oare la ce se gândeşte Dalai Lama acum?

Posted in miscellanea | No Comments »

o singură zi 2

June 12th, 2010

::..

Robert îşi holbă ochii înspre vorbitor, pentru câteva părţi dintr-o secundă, dar îi readuse repede la forma iniţială, nepăsătoare, înainte ca privirea bătrânelului din centrul sălii să cadă din nou asupra lui. Observă că această privire acţiona ca undele unui radar, care semnala în creierul bătrânelului orice fel de expresie ieşită din comun a unei feţe de om, sau orice gest care părăsea limitele obişnuitului. Privirea se concentra apoi pe subiectul vizat, înregistrându-i evoluţia. “Nu-i aşa bătrân cum pare”, gândi Robert despre septuagenarul care le vorbise.

Se simți ușor plictisit, însă, de faptul că bătrânelul abuza de cuvinte precum “noi” și de verbe trecute la persoana I plural. Parcă lua parte la o încercare a unei adunături de idioți de a copia acțiunile a tot felul de companii secrete văzute mai mult prin filme. Era dezgustat. Totul era un kitsch. „ În țara asta” nu puteau exista astfel de operațiuni.

Şi totuşi, se afla aici, în acest loc, alături  de alţi o sută de oameni la fel de lipsiţi de apărare şi care se găseau în acelaşi rol de “jucărie umană” ca şi el. Dintre ei, despre nimeni nu ştia ceea ce un om aflat într-o atare situaţie vrea şi trebuie să ştie despre un alt om, aflat în aceeaşi situaţie. Cu alte cuvinte, îi erau străini, şi nu îi puteau stârni în minte niciun gând care să explice de ce erau cu toţii participanţi, fără voia lor, la acest joc.

- Elena!

Tânăra femeie, pur şi simplu hipnotizată de ceva, ori absolut fără niciun gând în minte şi privind în gol,  învârtea pe degetul inelar o verighetă despre care îşi aducea aminte că trebuie să fie acolo, dar care acum lipsea, locul ei fiind luat de o urmă lăsată pe piele, mai deschisă la culoare decât restul mâinii. Tresări. Nu se aștepta să-și audă numele. Căută cu privirea o altă Elena prin sală, dar nu mai găsi pe nimeni. Ea era cea strigată. “Eu, eu sunt Elena” îşi spuse în gând.

- Eu! E-eu sunt Elena. Elena, îngână fata, distrasă din nou şi privind din nou în gol, dar de data asta concentrându-şi privirea într-un punct din aer, de parcă vedea ceva care exista doar pentru ea. Atât de atent, de parcă filmul vieţii i se derula prin faţa ochilor.

- Știu. Răspunde-mi, te rog, la întrebare. Evită să dai un răspuns care începe cu “nu știu”.

Dar fata nu doar că nu ştia răspunsul. Mintea ei nu înregistră nici măcar întrebarea.

..::

Posted in o singură zi | 1 Comment »

o singură zi 1

June 11th, 2010

::..

- Ne cerem scuze pentru modul inadecvat în care ați fost luați de pe stradă. Noi credem că doar așa se poate face treabă. Scoaterea, într-un mod cu totul și cu totul brutal, a unui ins din mediul în care trăiește pare a avea un efect de “reset”. Se pare că doar în aceste condiții adevăratele emoții ale oamenilor ies la suprafață. Doar așa, studiile – orice fel de studii – pot avea o marjă de eroare care tinde spre zero. Pentru că despre un studiu este vorba aici – dacă vă voiam morți, și îmi cer scuze pentru clișeu, erați morți de mult. Ușoara amnezie pe care o resimțiți are să treacă în câteva zile, după ce drogul folosit de noi, total lipsit de orice efect secundar pe termen lung, de altfel, vă va părăsi organismul. Bănuiesc că nu aveți întrebări, date fiind explicațiile pe care le-ați primit – puține, ce-i drept – în cele trei zile pe care le-ați petrecut în centrul nostru… Să trecem la treabă, atunci. După cum puteți observa, am adunat în această cameră o sută  de indivizi, reprezentativi pentru mediile din care fac parte…

Bătrânelul care le vorbise oamenilor tăcu pentru câteva clipe. În introducerea lui, nu lăsă loc de nicio intervenţie. Vorbi pe nerăsuflate, de parcă cuvintele îi frigeau interiorul gurii şi, evident, nu avea ce face decât să le scuipe. Pauza scurtă, pe care o programase dinainte, era rezervată strict pentru a observa.

“Indivizii” se uitau în jur, mirați. “Asta e tot?”, se întrebară unii în sinea lor. Mulţi nu ştiau cum ar trebui să reacţioneze. Gândurile lor erau atât de variate în acel moment, încât un aparat care le-ar fi putut măsura ar fi suferit, cu siguranţă, o defecţiune.

“Să fug, să fug, să fug”, s-a putut citi pentru câteva clipe în bucăţile de mişcări, începute, dar neterminate, atât de dese şi de fundamental diferite între ele ale unei fete nu mai în vârstă de 18 ani. Practic, vibra. Şi o făcea atât de puternic încât părea plauzibilă ideea că ceilalţi oameni din sală, cel puţin cei mai apropiaţi de ea, vor începe şi ei să aibă acelaşi tip de purtare, în mod absolut involuntar.

Evitară, totuși, să se uite prea mult unii la ceilalți și, mai ales, unii în ochii celorlalți.

Privind şi el în jur, Robert văzu că, într-adevăr, erau adunați aici tot soiul de oameni, într-un fel de aulă studențească. Erau aşezaţi pe scaune, în patru rânduri, în semicerc, întocmai ca niște studenți, iar bătrânelul stătea la o masă, în centru, întocmai ca un profesor. La câteva scaune distanță, Robert îl văzu pe Leo Robin, faimosul comerciant de diamante și, avându-și în vedere propriul trecut, nu-i fu greu să cadă de acord cu bătrânelul, că în acea încăpere sunt adunați oameni din toate păturile sociale.

- Vă aflați aici pentru a răspunde la o singură întrebare. Am să v-o pun, direct, fără niciun fel de altă introducere. Ce aţi face dacă aţi afla azi, acum, că suferiţi de o boală foarte gravă şi că mai aveți de trăit o singură zi?

..::

Posted in o singură zi | No Comments »

scuzaţi topica. şi, mai ales, de când s-a apucat tata de gătit?

June 10th, 2010

::…

Stai, un pic…
Stai, un pic!
STAI, un pic!
Stai.

…
Trage.
Ascultă.
Vezi.
Suflă.
Fumul dintr-o pipă veche. Te duce departe. Îţi duce mintea.

…
Imaginează-ţi!
O voce calmă. Răguşită. De om bătrân. Câteva clape de pian bătrân. Nişte acorduri de chitară răguşită. O melodie calmă.
Ceva despre o maşină veche. Despre un bătrân calm. Şi despre o maşină bătrână. O melodie veche.
Doar el şi maşina. Şi o pantă calmă. Deasupra unei ape răguşite.
Oare la ce s-o gândi?

Acum multe mii de ani. Oare la ce s-o gândi? Primul om. Care are de gând să se sinucidă. Din lumea asta.
Nu există cuvinte.
Nu există legi.
Nu există sentimente.

Oare ar trebui sărbătorit? Sau oare ar trebui blamat? Primul om care s-a sinucis. Din lumea asta.

Oare la ce s-o fi gândit? Primul om. Care s-a sinucis. Din lumea asta.

Nu existau. Cuvinte. Pe atunci. Doar îngăimări. Cum te poate răni o îngăimare?
Nu existau. Legi. Doar haos. Cum te poate nedreptăţi haosul?
Nu existau. Sentimente. Doar instincte. Cum te poate face un instinct să suferi?
Nu exista curaj. Nu exista laşitate. De asta o face un om din zilele noastre. El crede că e curajos. Şi o face. Ori lumea spune că era prea laş. Ca să fi înfruntat viaţa. Şi de asta a făcut-o.
Nu exista un precedent. El a fost pcut-rimul. Care a făo.

Atunci de ce o fi făcut-o? Primul om. Care s-a sinucis. Din lumea asta.

Oare la ce s-o fi gândit primul om care s-a sinucis?
Ce l-o fi “determinat”?
Oare el o fi inventat curajul? Sau oare de la el a pornit laşitatea?

…::

Posted in colloide | No Comments »

« Older Entries