::..
SFÎGA
- Stăteam eu aşa, liniştit, într-o zi, şi meditam. Pe veceu stăteam. De obicei, nu mă cac când meditez, dar în momentul respectiv trebuia să mă cac foarte tare. Şi, de obicei, nu meditez când mă cac, dar în momentul respectiv trebuia să meditez foarte tare. Şi atât de profund eram adâncit în meditarea mea, încât a trebuit să pun un pic pauză, şi să mă uit veceu, ca să văd dacă am terminat de căcat. Ei bine, nu. Nu terminasem.
Îi urăsc foarte tare pe oamenii care spun „pun pariu că…”. Să-i fut în gât! Deci, nu am cum să spun „pun pariu că vreţi să ştiţi la ce mă gândeam”. Dar sunt un ciudat care are nevoie de o introducere pentru orice căcat are de spus.
De multe ori, totul e o introducere, în afară de ultimul rând.
De aici şi cele câteva vorbe total inutile de mai sus. Şi acum trecem mai departe. Brutal, cum îi plăcea lu’ dirigu’ să spună.
Să-i fut în gât pe oamenii din metrou care se uită mereu în gol. Când eram mai mic spuneam că mi se pare că eu, în metrou, sunt ca o pată de culoare într-o poză alb-negru. Asta pentru că atunci când eram mic, eram homosexual. Acum mi-a trecut. Da’ mai las-o-n pula mea. Stai ca prostu’ şi te uiţi în gol, „ca ciorba la lăptaru pe moarte”.
Să-i fut în gât pe ăia care numără banii în timp ce conduc un microbuz plin cu oameni! Să moară, după două zile de chin, în spital! Da’ ce te faci cu cei 13 pasageri?
Să-i fut în gât pe ţigani! Mi se rupe pula de culoarea pielii. Există atât de mulţi ţigani mai albi decât unu’ pe care îl cheamă Sven, de-ţi vine să faci tumbe. Aş mai da explicaţii, da’ nu. Să-i fut în gât!
Să-i fut în gât pe americani! Cum au reuşit ei să scape de toate bolile şi de toate problemele! Au doar “conditions” acum. Eşti obez, futu-ţi pe mă-ta? Nu-i vina ta, ai o “condition”. Ce? Copilul meu obez a omorât un om, în somn? Dar nu-i vina lui, are o “condition”!
Apropo de Sven, l-am citit pe Sven. Hassel. Urât scrie. Da’ nu urât gen “urât scrii, ai nevoie de caiet cu liniuţe ajutătoare”. Urât, adică prost. Prost şi mult. Dar ce să-i faci? Trebuie să scrie. Are, şi el, ca orice alt ciudat, de altfel, nevoie de o introducere şi de un cadru, ca să poată să-şi exprime singura idee. Şi, după ce am citit cartea, mi-am dat seama că ideea e următoarea: a inventat cea mai perfectă jignire – “eşti mărturia vie a stării de război în cel de-al treilea Reich”. Să-l fut în gât, se pricepe.
- Ai uitat să te prezinţi…
- Să te fut în gât! Numele meu este Hematom şi sunt un să-ifutîngâtist.
- Salut, Hematom!
- Mda… Să-i fut în gât pe politicieni? Mi-a cam trecut. Nu vreau să creadă lumea că sunt un frustrat care nu poate.
Tuşeli.
- Ce-i, mă, ai ceva ÎN GÂT? Să-i fut în gât pe oamenii care spun…
Tuşeli din nou.
- … te iubesc!
..::
Vad ca mi-ai dat material de citit. Bravo.